Linguri și condiția tăcerii, ca să nu fii lovit cu lingura

Hai salut!

Am zis că o să vă povestesc despre ceva ce a avut loc la Real-ul din Arad, ceva pe atât de real că uneori aș vrea să fie ireal.

Fiind în zonă am decis să vizităm complexul comercial. Cum ne plimbam noi așa am vazut o persoană ce vroia să cumpere obiecte de artizanat specifice românești ca amintire, cred că le vroia pentru niște amici din altă țară. Mi s-a părut interesantă persoana și am hotărât să îl urmăresc.L-am văzut că era disperat, cred că fiind prins cu munca nu a reușit să procure din timp obiectele respective. A găsit la un moment dat rafturile cu pricina, într-adevăr pline cu obiecte de artizanat: cești, pahare, linguri, etc românești și ungurești. De ce se găseau și ungurești?  Era săracul în dilemă, cred că nu era român că nu știa ce să aleagă. A întrebat pe cineva în ce țară este, răspunzându-i-se că se află în România. În fine… Alege el pe acolo câteva obiecte artizanale românești și verifică să vadă dacă au coduri de bare, cred că avea o presimțire… i se făcea fața în culori. Văzându-i reacția mă apropii de el și îl întreb în românește ce s-a întamplat. Era român, îmi răspunde în românește că obiecte artizanale românești nu au codurile de bare, în schimb cele ungurești au, verific și eu, are dreptate… frumoasă-interesantă dilemă. Era o domnișorică ce se tot învârtea pe lângă rafturile insulă, părea cam dubioasă, se uita la noi, se uita în rafturi, nota ceva… apoi mai facea un înconjor, și acțiunile ei se repetau parcă era mâncase ceva condimentat din bucătaria hună.

Săracul client vroia produsele cu orice preț și cum nu era nimeni pe lângă noi, în afară de donșoara care nu purta nici un ecuson, l-am sfătuit să se îndrepte către case că acolo sigur îl vor ajuta, ce naivba doar suntem între noi românii în țara noastră. Ne despărțim, el spre case eu să îmi fac cumpărăturile dacă tot am intrat. Vroiam să cumpar o țuică italiană, o brânză olandeză, mere grecești, niște cartofi din Bulgaria, un vin franțuzesc și paine graham facută în Turcia. Termin achizițiile internaționale și mă îndrept spre case, întâmplător ajung la aceeași casă unde era și clientul cu problema obiectelor romanesti luate ca amintire. Îi vine rândul, casierița era într-o oarecare dificultate, aproape că îi sugera să renunțe la ele pentru că nu au cod. Clientul era hotărât și le vroia neapărat. Casiera nu știa la cine să sune, cred că a chemat șefa ei la telefon dându-i interiorul raionului respectiv. Cu chiu cu vai se reușește să identifice codurile produselor respective. Era ceva lume la casă, și clientul face o afirmație întrebatoare, de altfel interesantă: “Cum de produsele ungurești au cod și cele românești nu?!?” La care o doamnă care vorbea ungurește i-a sugerat să tacă cu o privire dura și cu un puternic: ȘȘȘȘȘȘȘȘȘȘTTTT!!!. Clientul stupefiat nu mai spune nimic, plătește și pleacă descumpănit și îngândurat, aproape că îi dădeau lacrimile. Mergea și se gandea că e român, s-a uitat la buletin, m-a întrebat în ce țară se află, i-am spus că e în România, țara lui…

Mergea și se gândea că trebuie să tacă în țara lui…

Acest articol este un pamflet după un caz real sau un caz real după un pamflet, tratați-l ca atare!

Tags

loading...

V-ar placea si...

0 thoughts on “Linguri și condiția tăcerii, ca să nu fii lovit cu lingura”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *